Darren Cahill, antrenorul în vârstă de 54 de ani, a vorbit despre problemele provocate de coronavirus în circuit și de faptul că lumea tenisului trebuie să ia o decizie în funcție de cum evoluează lucrurile până în Roland Garros, primul Grand Slam al anului, programat între 24 mai și 7 iunie.

„Toți sunt nesiguri în aceste momente. Nu e vorba doar de tenis, ci de orice sport. Chiar și personalul medical îmi pare puțin nesigur și nu știe cât de repede se va raspândi acest virus. Dacă Miami va fi anulat (nr. 23-30 martie), atunci totul se va reseta pentru noi, pentru că după Miami totul se mută în Europa. În Italia e o criză majoră și avem WTA Roma în cateva luni (nr. 11-17 mai), pentru ca apoi să urmeze Roland Garros. În jurul acestor turnee ai 8-10 evenimente pe zgură în diferite țări. Cred că e înțelept să luăm o pauză, să vedem ce se intamplă în următoarele două sau patru săptămâni”, a explicat Darrenn Cahill