“Uniunea Salvaţi România cere CCR să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia în privinţa celor trei legi ale justiţiei. În caz contrar, după promulgare, USR va iniţia în procedură de urgenţă modificarea lor potrivit recomandărilor Comisiei. Comisia de Veneţia confirmă ceea ce USR a strigat, inclusiv la portavoce, în Parlamentul României: legile justiţiei date de majoritatea PSD-ALDE ştirbesc independenţa justiţiei şi reprezintă un mare pas înapoi pentru România!”, transmite formaţiunea printr-un comunicat de presă.
Liderul USR, Dan Barna, a susţinut că ceea ce “s-a făcut că nu vede CCR”, a văzut Comisia de la Veneţia.
”Ceea ce Curtea Constituţională a României s-a făcut că nu vede, ba dimpotrivă, a dat şi o mână de ajutor la subordonarea justiţiei unui ministru numit politic, a văzut clar Comisia de la Veneţia. Poate că puţină distanţă faţă de Liviu Dragnea l-ar ajuta şi pe Valer Dorneanu să observe mai limpede că legile justiţiei şi codurile penal şi de procedură penală nu servesc statului de drept şi…