Connect with us

Essential News

Daea: “Produsele româneşti trebuie să ocupe vitrinele magazinelor şi să umple mesele consumatorilor pentru că sunt produse formidabile.”

Published

on

Produsele româneşti trebuie să ocupe spaţiile şi vitrinele magazinelor şi să umple mesele consumatorilor pentru că sunt produse formidabile, iar românii ştiu să le facă, pun mult suflet în ele, a afirmat miercuri Petre Daea, ministrul Agriculturii, la evenimentul dedicat Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti.

“Astăzi am deschis porţile Ministerului (Agriculturii, n.r.) şi le-am deschis în cinstirea Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti. O plăcere extraordinară. Uitaţi-vă şi dumneavoastră la aceşti oameni, cu câtă bucurie pe faţă, cu câtă dragoste vin în Bucureşti deşi au parcurs sute de kilometri să ajungă la oră fixă şi să prezinte munca lor. Munca lor pe care trebuie s-o respectăm. Produsele acestea româneşti trebuie să ocupe spaţiile, vitrinele, magazinelor şi să umple mesele consumatorilor pentru că sunt produse formidabile, sunt extraordinar de bune, iar românii ştiu să le facă şi este, în aceste produse, mult suflet. E mult suflet de român şi mult respect pentru consumator în momentul în care aceşti valoroşi producători vin şi se întâlnesc cu cei care cumpără produsele pe care ei le oferă”, a spus Petre Daea.

El a declarat că au fost deschise nu numai porţile ci şi uşile Ministerului Agriculturii pentru cei care doresc să vadă instituţia. Aceştia vor putea să viziteze interiorul acestei instituţii, să urmărească istoricul clădirii, timp de trei zile.

De asemenea, ministerul Agriculturii a menţionat că la Romexpo vor veni în jur de 11.000 de fermieri pentru a face bilanţul realizărilor şi pentru a proiecta perspectiva agriculturii României.

Bucureştenii vor putea vizita Ministerul Agriculturii, în perioada 9 – 11 octombrie 2019, când vor fi organizate “Zilele Porţilor Deschise”, un eveniment dedicat Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti, care se sărbătoreşte în fiecare an în data de 10 octombrie.

Potrivit unui comunicat al MADR transmis AGERPRES, în data de 9 octombrie 2019, într-o zi normală de lucru pentru angajaţii ministerului, porţile instituţiei din Bulevardul Carol I se vor deschide, începând cu ora 9:00, pentru toţi cei interesaţi să afle amănunte despre istoricul clădirii, să cunoască elemente de arhitectură deosebită ale Palatului ce a fost înălţat în anul 1895 şi inaugurat la 30 aprilie 1897.

Ministerul Agriculturii a fost zidit şi mobilat după proiectul arhitectului elveţian Louis Pierre Blanc, în stilul renaşterii franceze.

Vizitatorii vor beneficia, în intervalul 9:00 – 16:00, de tururi ghidate şi vor putea admira expoziţia permanentă de vinuri de la etajul I, harta produselor agroalimentare româneşti cu evidenţierea locului de provenienţă a produselor autohtone, panourile fotografice unde sunt afişaţi toţi miniştrii Agriculturii începând cu anul 1859 şi până în zilele noastre, precum şi o secţiune dedicată secretarilor de stat care s-au aflat la conducerea MADR din anul 1971 şi până în prezent.

Oaspeţii vor putea să vizioneze, în cele două săli de şedinţe, filme ce prezintă activitatea ministerului şi a instituţiilor subordonate.

De asemenea, în perioada 9-13 octombrie, în intervalul orar 9:00-18:00, în curtea MADR va avea loc o expoziţie cu vânzare de unde se vor putea achiziţiona produsele atestate tradiţional, după o reţetă consacrată, produse montane, precum şi produse înregistrate pe scheme de calitate europene, produse certificate ecologic, din toate zonele ţării.

Totodată, cei interesaţi vor putea cumpăra legume şi fructe, produse din lapte şi carne, dulceţuri, zacuscă, produse din peşte, băuturi spirtoase sau vinuri din România. Buna dispoziţie din cadrul târgului va fi asigurată de un ansamblu folcloric compus din dansatori şi solişti vocali, susţin reprezentanţii MADR.

“Ziua Naţională a produselor agroalimentare româneşti” va fi marcată şi în acest an în toată ţara prin organizarea de programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social şi ştiinţific, destinate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Essential News

NEWS ALERT | Viorica Dăncilă, ANUNȚ după ce Iohannis a NOMINALIZAT premier.

Published

on

Viorica Dăncilă va susține o declarație de presă marți seară după anunțul președintelui Klaus Iohannis cu privire la noul premier.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, va susține o declarație de presă astăzi, 15 octombrie 2019, începând cu ora 18.30, la sediul central al PSD din Șos. Kiseleff nr. 10.

 

Continue Reading

Essential News

Marcel Ciolacu: “Sub nicio forma PSD nu voteaza un guvern al actualei puteri.”

Published

on

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat marți, după ce presedintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Ludovic Orban:

  • In cel mai scurt timp trebuie sa vina in fata Parlamentului pentru investitura, la Constitutie scrie foarte clar, termenul e de 10 zile. O sa convocam BPR-uri dupa o discutie cu premierul desemnat, dupa care stabilim calendarul.
  • Am avut o decizie in PSD, sub nicio forma PSD nu voteaza un guvern al actualei puteri. In orice democratie, majoritatea asigura cvorumul. Eu cred ca nu vor reusi sa faca cvorum, adica nu vor demonstra din nou ca au majoritate.
  • Cu certitudine nu se va ajunge la alegeri anticipate
Continue Reading

Essential News

Șeful PNL a prezentat principalele priorități ale Exxecutivului pe care îl va conduce.

Published

on

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban, liderul PNL, ca premier desemnat pentru formarea unui nou guvern. Șeful PNL a prezentat principalele priorități ale Exxecutivului pe care îl va conduce.

“Vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Sunt onorat în numele PNL și garantez că voi pune toată experiența în slujba interesului public. Asumarea răspunderii unui nou guvern este ceea ce nedefinește.

În acest moment românii se uită cu speranță și încredere. Vom da românilor ceea ce așteaptă, cinste, competență, implicare și soluții pentru marile probleme. Iată principaelele priorități pe care le voi avea:

-refacerea echilibrelor macroeconomice care au afectat milioane de români

– restructurarea aparatului guvernamental

– readucerea competenței și profesiosionalismului

– digitalizarea instituțiilor

– consolidarea parcursului european al României în conformitate cu pactul pe care PNL l-a semnat la inițiativa președinteleui.

– respectarea unei independențe reale a justiției în România

– readucerea instituțiilor în slujba cetățeanului

Am încredere în toți partenerii în atingerea obiectivului major de a da jos guvernul PSD. Orice zi în investirea acestui guvern înseamnă păstrarea PSD la guvernare”, a declarat Ludovic Orban.

Continue Reading

Trending

Bintelligence is the Internet's most comprehensive web-platform for uncovering, collect and sharing the latest and greatest intelligent informations in Politics, Businesses, Celebrities and Sports. We love diversity and we appreciate a brilliant idea no matter where it comes from. So feel free to browse our iPosts and iPhoto galleries! © 2018 Bintelligence.ro, LLC. All Rights Reserved. The material on this site may not be reproduced, distributed, transmitted, cached or otherwise used, except with the prior written permission of Bintelligence Management. Copyright © 2018 Bintelligence.ro is not responsible for the content of external sites.