Connect with us

Essential News

BREAKING! Klaus Iohannis a SEMNAT decretul de revocare al Laurei Codruța Kovesi!

Published

on

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că România nu poate face pași înapoi de la statutul de țară în care domnește legea și în care supremația Constituției este respectată. În România, lupta împotriva corupției nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituțiile implicate în lupta împotriva corupției  nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare.

Președintele subliniază că România este și trebuie să rămână un stat de drept. Statul de drept, ca și democrația autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia și alegerea fiecărui cetățean de a respecta, mai presus de orice, Constituția și legile acestei țări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură și o diminuare a statului de drept.

Într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate. Tocmai de aceea, judecătorilor constituționali le revine responsabilitatea uriașă ca, în asigurarea supremației Constituției, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradițiile democratice ale poporului român și pe idealurile Revoluției din Decembrie 1989.

Însă, hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către Președintele României, ci și de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept.

Prin Decizia nr. 358/2018 Curtea Constituțională a decis, și citez aici: Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant, că respectă Constituția și legile țării și a acționat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018, Președintele României, domnul Klaus Iohannis,  a semnat, astăzi, decretul de revocare  a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de  procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupției nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupția afectează viața fiecărui cetățean și dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice și blocarea luptei anticorupție se traduce prin lipsa de spitale, școli, autostrăzi, administrație publică eficientă.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenția că, indiferent de numele procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, această instituție are obligația să-și continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanță.”, a anunțat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al președintelui.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Essential News

US military is depending on Russian ambassador to tell them what happened between Trump and Putin

Published

on

US military is depending on Russian ambassador to tell them what happened between Trump and Putin

In an interview with CBS on Wednesday, Donald Trump complained that all the coverage of his meeting with Russian dictator Vladimir Putin had not been “fair.” All the networks and papers had focused on his fumbling, fawning appearance at the press conference, his inability to stand up to Putin, and “a few statements” he made throwing his own country under the bus. When it was suggested to Trump that the media had provided wall to wall, accurate coverage of everything said at the conference, his response was telling.

TRUMP: I don’t care what they covered. They don’t, they didn’t cover my meeting. The important thing, frankly, was the meeting that lasted for two and a half hours, or almost two and a half hours. And in that meeting, we discussed many, many things that were very, very positive for both countries.

But of course there’s a reason why the press hasn’t covered the contents of the meeting. We don’t know the contents of the meeting. Trump has provided only shifting, and vague claims about what was said. The press conference was supposed to tell the world what had happened in the meeting, but it turned into a showcase of Donald Trump showing his preference for Putin over America. Which, for all anyone knows, is exactly what happened in the discussion we didn’t see. Only, as the Washington Post reports, someone is coming forward to talk about that private meeting. It’s not Trump. It’s the Russian ambassador making claims about what Trump promised his country when no one was looking.

“Important verbal agreements” were reached at the Helsinki meeting, Russia’s ambassador to the United States, Anatoly Antonov, told reporters in Moscow Wednesday, including preservation of the New Start and INF agreements, major bilateral arms control treaties whose futures have been in question. Antonov also said that Putin had made “specific and interesting proposals to Washington” on how the two countries could cooperate on Syria.

Preserving the arms limits under New START would seem to be a good thing, only … we don’t know if that’s true. We don’t know anything. Except that the US military should not be scrambling to discover what happened in this meeting by listing to the Russian ambassador speak in Moscow.

Read more here

Continue Reading

Essential News

NEWS ALERT! Procurorul general Augustin Lazăr încearcă să o convingă pe Anca Jurma să-și depună candidatura pentru un mandat definitiv la șefia DNA!

Published

on

Anca Jurma a avut, în urmă cu două zile, o întâlnire cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm și cu reprezentantul FBI.

După respectiva întâlnire, Klemm a dat un mesaj prin care arăta că susține continuitatea la vârful DNA.

”Ambasadorul Hans Klemm și atașatul FBI David Varner, recent sosit la post, s-au întâlnit astăzi cu doamna Anca Jurma, procuror șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) la sediul instituției și au asigurat-o de continuarea sprijinului Ambasadei. Ambasadorul Hans Klemm și doamna Anca Jurma au discutat și despre modalitățile de întărire a cooperării dintre Statele Unite și România în domeniul aplicării legii.”, se arată în mesajul Ambasadei SUA.

Deocamdată, niciun candidat nu și-a depus dosarul pentru a prelua șefia DNA, însă mai au timp până la finalul lunii iulie.

Procedura pentru alegerea noului șef al DNA este clară: ministrul Justiției primește dosarele, organizează interviuri cu toți candidații, iar apoi va propune CSM-ului pe unul dintre aceștia. Avizul CSM este unul consultativ, iar apoi se merge cu propunerea către președintele Klaus Iohannis, cel care are ultimul cuvânt.

Continue Reading

Essential News

LIVE Iohannis, declaraţii de presă critice de la Cotroceni faţă de legile justiţiei. Şeful statului a promulgat modificările la legea 304 privind organizarea judiciară

Published

on

LIVE Iohannis, declaraţii de presă critice de la Cotroceni faţă de legile justiţiei. Şeful statului a promulgat modificările la legea 304 privind organizarea judiciară

Preşedintele Iohannis a făcut declaraţii la Palatul Cotroceni pe tema legilor justiţiei. Şeful statului a anunţat, joi, că, din cauză că a epuizat toate căile de atac, a fost nevoit să promulge modificările la legea 304 din 2004 privind organizarea judiciară.


Întâlnire Iohannis – Dăncilă. Guvernul transmite că s-a discutat despre pregătirile României pentru preşedinţia Consiliului UE

 

– Tema…

Continuarea pe: Mediafax.ro

Continue Reading

Breaking News

Essential News33 de minute ago

US military is depending on Russian ambassador to tell them what happened between Trump and Putin

US military is depending on Russian ambassador to tell them what happened between Trump and Putin In an interview with...

Essential News48 de minute ago

NEWS ALERT! Procurorul general Augustin Lazăr încearcă să o convingă pe Anca Jurma să-și depună candidatura pentru un mandat definitiv la șefia DNA!

Anca Jurma a avut, în urmă cu două zile, o întâlnire cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm și cu...

Essential News53 de minute ago

LIVE Iohannis, declaraţii de presă critice de la Cotroceni faţă de legile justiţiei. Şeful statului a promulgat modificările la legea 304 privind organizarea judiciară

LIVE Iohannis, declaraţii de presă critice de la Cotroceni faţă de legile justiţiei. Şeful statului a promulgat modificările la legea...

Essential News57 de minute ago

K. Iohannis: Am epuizat toate căile, promulg Legea 304. Solicit Parlamentului să reintroducă legile justiției în circuit și să le corecteze

“În privința Legii 304 am epuizat toate căile constituționale pe care le am la dispoziție și, prin urmare, sunt obligat...

Essential News58 de minute ago

BREAKING! Fostul consilier prezidențial Simina Tănăsescu a devenit Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare!

Fostul consilier prezidențial Simina Tănăsescu a devenit Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare în cadrul unei ceremonii organizate pe 18...

Trending

Bintelligence is the Internet's most comprehensive web-platform for uncovering, collect and sharing the latest and greatest intelligent informations in Politics, Businesses, Celebrities and Sports. We love diversity and we appreciate a brilliant idea no matter where it comes from. So feel free to browse our iPosts and iPhoto galleries! © 2018 Bintelligence.ro, LLC. All Rights Reserved. The material on this site may not be reproduced, distributed, transmitted, cached or otherwise used, except with the prior written permission of Bintelligence Management. Copyright © 2018 Bintelligence.ro is not responsible for the content of external sites.