Connect with us

Essential News

Bogdan Toader, Președintele CJ Prahova: “Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Ploiești va fi extinsă și modernizată.”

Published

on

Conducerea Consiliului Județean Prahova a anunțat că, săptămâna viitoare, va fi predat amplasamentul pentru demararea lucrărilor de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Ploiești. 

Valoarea lucrărilor se cifrează la peste 18,7 milioane de lei, din care 6,7 milioane de lei reprezintă investiții nerambursabile.

„Ordinul de predare pentru amplasament va fi semnat joi, 17 octombrie. Lucrările de extindere, reabilitare și modernizare a Unității de Primiri Urgență vor fi efectuate în etape. Mai întâi se va realiza extinderea UPU, iar ulterior, peste aproximativ șase luni, vor fi efectuate lucrări de reabilitare și modernizare a actualelor spații existente, moment în care activitatea UPU se va muta, pentru o perioadă, în zona ambulatoriului de la Spitalul Județean Ploiești”, a precizat Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova.

Durata de implementare a proiectului este de 50 luni, termenul de finalizare fiind estimat la data de 5 mai 2021.

Essential News

NEWS ALERT | Viorica Dăncilă, ANUNȚ după ce Iohannis a NOMINALIZAT premier.

Published

on

Viorica Dăncilă va susține o declarație de presă marți seară după anunțul președintelui Klaus Iohannis cu privire la noul premier.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, va susține o declarație de presă astăzi, 15 octombrie 2019, începând cu ora 18.30, la sediul central al PSD din Șos. Kiseleff nr. 10.

 

Continue Reading

Essential News

Marcel Ciolacu: “Sub nicio forma PSD nu voteaza un guvern al actualei puteri.”

Published

on

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat marți, după ce presedintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Ludovic Orban:

  • In cel mai scurt timp trebuie sa vina in fata Parlamentului pentru investitura, la Constitutie scrie foarte clar, termenul e de 10 zile. O sa convocam BPR-uri dupa o discutie cu premierul desemnat, dupa care stabilim calendarul.
  • Am avut o decizie in PSD, sub nicio forma PSD nu voteaza un guvern al actualei puteri. In orice democratie, majoritatea asigura cvorumul. Eu cred ca nu vor reusi sa faca cvorum, adica nu vor demonstra din nou ca au majoritate.
  • Cu certitudine nu se va ajunge la alegeri anticipate
Continue Reading

Essential News

Șeful PNL a prezentat principalele priorități ale Exxecutivului pe care îl va conduce.

Published

on

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban, liderul PNL, ca premier desemnat pentru formarea unui nou guvern. Șeful PNL a prezentat principalele priorități ale Exxecutivului pe care îl va conduce.

“Vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Sunt onorat în numele PNL și garantez că voi pune toată experiența în slujba interesului public. Asumarea răspunderii unui nou guvern este ceea ce nedefinește.

În acest moment românii se uită cu speranță și încredere. Vom da românilor ceea ce așteaptă, cinste, competență, implicare și soluții pentru marile probleme. Iată principaelele priorități pe care le voi avea:

-refacerea echilibrelor macroeconomice care au afectat milioane de români

– restructurarea aparatului guvernamental

– readucerea competenței și profesiosionalismului

– digitalizarea instituțiilor

– consolidarea parcursului european al României în conformitate cu pactul pe care PNL l-a semnat la inițiativa președinteleui.

– respectarea unei independențe reale a justiției în România

– readucerea instituțiilor în slujba cetățeanului

Am încredere în toți partenerii în atingerea obiectivului major de a da jos guvernul PSD. Orice zi în investirea acestui guvern înseamnă păstrarea PSD la guvernare”, a declarat Ludovic Orban.

Continue Reading

Trending

Bintelligence is the Internet's most comprehensive web-platform for uncovering, collect and sharing the latest and greatest intelligent informations in Politics, Businesses, Celebrities and Sports. We love diversity and we appreciate a brilliant idea no matter where it comes from. So feel free to browse our iPosts and iPhoto galleries! © 2018 Bintelligence.ro, LLC. All Rights Reserved. The material on this site may not be reproduced, distributed, transmitted, cached or otherwise used, except with the prior written permission of Bintelligence Management. Copyright © 2018 Bintelligence.ro is not responsible for the content of external sites.