Connect with us

Essential News

ANALIZA CNN | Numărul bărbaţilor răpuşi de “coronavirus” ESTE MAI MARE decât cel al femeilor. CAUZE.

Published

on

Fumatul, consumul de alcool şi starea de sănătate în general mai proastă face ca numărul barbaţilor răpuşi de coronavirus să fie mai mare decât cel al femeilor, notează CNN.În Italia, aproape 60% dintre pacienţii diagnosticaţi cu noul coronavirus sunt bărbaţi. Când vine vorba despre cazurile mortale, cifrele arată că 70% dintre cei care au murit din cauza infecţiei cu COVID-19 au fost bărbaţi şi doar 30% femei, scrie CNN, care citează Institutul Naţional de Sănătate din Italia.

Balanţa este înclinată în acelaşi sens şi în celelalte ţări, chiar dacă în unele dintre ele, cum ar fi Coreea de Sud, procentele sunt mai apropiate: 54% dintre cei decedaţi în Coreea de Sud sunt bărbaţi şi 46% femei.

Jurnaliştii CNN au încercat să găsească o explicaţie pentru acest lucru şi au obţinut răspunsuri de la mai mulţi specialişti în epidemiologie.

Doctor Deborah Birx, coordonator medical desemnat de Casa Albă, spune că datele sunt importante pentru Statele Unite, în contextul în care pandemia a ajuns mai târziu peste ocean.

Chiar dacă datele obţinute până acum în timp real nu sunt exacte, specialiştii spun că este un lucru confirmat că bărbaţii prezintă un risc mai mare de deces din cauza COVID-19. În funcţie de ţară, el poate fi cu 10%, 50% ori chiar 90% mai mare decât al femeilor, notează Sarah Hawkes, profesor la University Collage London.

Explicaţia dată de specialişti constă în faptul că bărbaţii au o stare de sănătate mai precară decât a femeilor. Asta din cauza viciilor. La nivel mondial, 36% dintre bărbaţi sunt fumători, în comparaţie cu doar 7% în rândul femeilor.

Pe de altă parte, un bărbat consumă în medie 11 litri de alcool pe an, spre deosebire de 2 litri, cât consumă o femeie.

Dr. Luis Ostrosky-Zeichner, specialist la McGovern Medical School al UTHealth din Texas, spune că şi alte boli, precum SARS sau MERS, au prezentat un raport disproporţionat atunci când a venit vorba despre sexul victimelor.

În timpul epidemiei de SARS din Hong Kong, mai mulţi bărbaţi decât femei au prezentat simptome agravante şi chiar nevoia de a fi intubaţi pentru a respira artificial.

De asemenea, la nivel mondial sunt mai mulţi bărbaţi decât femei care prezintă afecţiuni coronariene, hipertensiune arterială, boli de plămâni ori care au avut cel puţin un infarct.

În China, circa 316 milioane de oameni sunt fumători. Doar 3% sunt femei.

Italia are 7 milioane de bărbaţi care fumează şi circa 4.5 milioane de femei fumătoare, mai arată statisticile.

Essential News

Orban l-a UMILIT, în plină ședință de Guvern, pe Cîțu: “Am înțeles că e necesar să rediscutăm OUG referitoare la ratele bancare.”

Published

on

Ludovic Orban l-a umilit, în ședința de Guvern de luni, pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, cel care, prin depunerea mandatului de prim-ministru desemnat, i-a permis să fie, în continuare, premier. Orban l-a taxat pe Cîțu pentru că a trebuit să refacă OUG referitoare la păsuirea ratelor bancare.

”Ludovic Orban: Am înțeles că e necesar să rediscutăm OUG referitoare la ratele bancare.

Florin Cîțu: E nevoie de câteva clarificări, de dobânda la dobândă, despre cine poate beneficia și am extins și perioada de depunere a cererii, care era posibilă doar pe perioada stării de urgență, la 45 de zile de la apariția acestei OUG.

Ludovic Orban: Bun, ca să fiu clar. 1. Nu se mai capitalizează dobânda la dobândă pentru creditele ipotecare.

Florin Cîțu încearcă să intervină, dar premierul vorbește, în continuare, peste el.

Ludovic Orban: 2. Se prelungește termenul până la care se depune cererea de către persoana fizică sau juridică. 2. Până la momentul în care solicită, dacă au restanțe la plata creditelor, pot achita restanțele, ca să poată solicita suspendarea plății ratelor următoare.”, a fost schimbul de replici dintre cei doi.

 

Continue Reading

Essential News

Codrin Ștefănescu: Violeta Alexandru, este ”cel mai sinistru ministru”, nu înțelege nimic din zona economică.

Published

on

Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, susține că ministrul Muncii, Violeta Alexandru, este ”cel mai sinistru ministru”, asta pentru că nu înțelege nimic din zona economică și nici nu ascultă patronatele care sunt nevoite să concedieze oamenii.

”Una dintre cele mai sinistre si incompetente personaje din guvernul PNL este ministrul muncii, madam Violeta Alexandru fostā Baubau! Nu intelege nimic, nu-i pasā de nimic! Urlā patronatele cā sunt nevoite sā concedieze oameni, se cer urgent māsuri, sprijin, bani…si nimic! Cucoana asta chiar nu pricepe o iotā despre ceea ce se petrece in economia româneascā acum. E surdā, oarbā si lipsitā de orice interes! Si incā e in functie!”, scrie Codrin Ștefănescu.

 

Continue Reading

Essential News

PSD continuă scandalul cu ministrul Finanțelor Florin Cîțu pe tema ordonanţei de amânare a ratelor bancare.

Published

on

PSD continuă scandalul cu ministrul Finanțelor Florin Cîțu pe tema ordonanţei de amânare a ratelor bancare. Într-o postare pe Facebook, partidul condus de Marcel Ciolacu lansează şi o ironie la adresa lui Cîțu, folosind hashtagul folosit de ministrul Finanțelor #româniitrebuiesăştie.

Ieri, Marcel Ciolacu a anunțat că va fi trecută prin Parlament o lege care va oferi posibilitatea celor care au rate să obțină o amânare a acestora până la sfârșitul lui septembrie fără “dobânzi la dobânzi”.

„În România, ce fac Orban și Guvernul care a fost pus pentru a avea puteri depline și a conduce? Mai nimic. Au dat o ordonanță de urgență joi, care nici acum nu a fost publicată. În acest timp, oamenii sunt îngrijorați de ratele care vin peste ei, în condițiile în care mulți nu mai au salarii. Săptămâna viitoare vom trece prin Parlament o lege care va oferi celor care au rate o amânare până la sfârșitul lui septembrie. Și fără să plătească dobânzi la dobânzi cum vrea #CîtuLucruriFantastice”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu, făcând o comparație cu măsurile luate în Marea Britanie.

 

Continue Reading

Trending

Bintelligence is the Internet's most comprehensive web-platform for uncovering, collect and sharing the latest and greatest intelligent informations in Politics, Businesses, Celebrities and Sports. We love diversity and we appreciate a brilliant idea no matter where it comes from. So feel free to browse our iPosts and iPhoto galleries! © 2020 Bintelligence.ro, LLC. All Rights Reserved. The material on this site may not be reproduced, distributed, transmitted, cached or otherwise used, except with the prior written permission of Bintelligence Management. Copyright © 2020 Bintelligence.ro is not responsible for the content of external sites.